Kristine ia cu asalt cluburile
Primul post de radio care a difuzat piesa "Se thelo" a fost Vibe FM, iar la doar doua saptamani de la inceperea difuzarii, mai multi DJ i-au solicitat si varianta extended pe care deja au introdus-o in programele lor.
"Este circuitul normal pe care il urmeaza o piesa buna, cum este cazul piesei, compusa de Edward Maya, astfel ca ne asteptam ca DJ-ii sa solicite si o varianta pentru club si eram pregatiti si cu varianta extended a piesei" - a declarat Radu Baron, managerul artistei Kristine. "Edward si-a dovedit talentul inca de la hit-urile Akcent si ma bucur ca si-a dat tot interesul si in cazul artistei Kristine, spre deosebire de alti compozitori care se lasa pe o ureche dupa un prim success." - a adaugat acesta.
Kristine si Edward Maya sunt colegi de facultate, in cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din Bucuresti si desi se cunosc de mai multa vreme, "Se thelo" este primul proiect pe care l-au demarat impreuna, la propunerea lui Edward.
